Prin textura sau compoziţia granulometrică a solului se înţelege proporţia în care particulele de sol de diferite mărimi (de la cele coloidale de argilă şi până la cele grosiere de nisip) participă la alcătuirea solului.
Categoriile de particule de diferite mărimi, care alcătuiesc faza solidă a solului, poartă denumirea de fracţiuni granulometrice, care au fost grupate în clase de mărimi şi anume nisip, praf şi argilă. Proporţia acestor fracţiuni în sol determină clasa texturală a solului.
O clasificare a fracţiunilor granulometrice după mărime a fost realizată de către Atterberg şi ea cuprinde următoarele fracţiuni granulometrice:
| Denumire | Diametrul (Ø) |
| Nisip grosier | 2,0-0,2 mm |
| Nisip fin | 0,2-0,02mm |
| Praf I | 0,02-0,01 mm |
| Praf II | 0,01-0,002 mm |
| Argilă | sub 0,002 mm |
| Argilă fizică | sub 0,001 mm |
Nisipul grosier – este foarte permeabil, afânat, cu un început de capilaritate, o slabă reţinere a apei şi substanţelor nutritive.
Nisipul fin – permite ridicarea apei prin capilaritate, reţine apa, uşor permeabil pentru apă şi aer, are o coeziune redusă, este uşor străbătut de rădăcini, slabă adsorbţie a substanţelor nutritive. Nisipul este un material inactiv sau puţin activ din punct de vedere fizico – chimic.
Praful – formează spaţii lacunare mici care permit ridicarea apei prin capilaritate, reţine bine apa, adsorbţie a substanţelor nutritive mai bună decât nisipul.
Argila – coeziune mare datorită dimensiunilor foarte mici, formează spaţii lacunare foarte mici, are o capacitate mică pentru aer, reţine foarte bine apa, devine plastică şi lipicioasă, aderă la unelte, prin uscare devine compactă, mare putere de adsorbţie a elementelor nutritive, este sediul reacţiilor chimice din sol.
Caracteristica cea mai importantă rezultată din ponderea fracțiunilor granulometrice în sol este higroscopicitatea acestuia. Se cunoaşte că moleculele, ionii şi atomii de la suprafaţa particulelor rezultate din procesul de dezagregare şi alterare a rocilor şi mineralelor dispun de energie liberă superficială care exercită o puternică atracţie pentru gaze şi lichide. Datorită acestei forţe apa sub formă de vapori din aerul solului este atrasă de particulele de sol uscat apoi condensată şi fixată sub forma unui strat lichid compus din câteva rânduri de molecule de apă, între care se intercalează molecule de aer. Apa reţinută pe această cale este denumită apă de higroscopicitate. Higroscopicitatea solului este un fenomen de suprafaţă şi depinde de mărimea şi natura particulelor de sol. Cu cât particulele de sol sunt mai mici ele vor prezenta o suprafaţă mai mare la unitate de volum. De acea solurile care prezintă particule fine (argiloase, argilo-lutoase) au higroscopicitate mai mare iar solurile nisipoase au higroscopicitate mică. Conţinutul în materie organică creşte valoarea higroscopicităţii. Cunoaşterea coeficientului de higroscopicitate prezintă importanţă practică, deoarece: i) permite aprecieri asupra accesibilităţii apei din sol prin determinarea indirectă a coeficientului de ofilire, echivalentului umidităţii şi capacităţii de câmp pentru apă; ii) foloseşte la aprecierea texturii solului.
Clase texturale
În mod obişnuit solul conţine toate fracţiunile granulometrice, variaţii mari se constată în conţinutul procentual al fiecărei fracţiuni, în funcţie de care solurile se grupează în clase texturale.
În gruparea particulelor texturale criteriul de bază a fost includerea în aceeaşi grupă (categorie) particule care prezintă aceleaşi proprietăţi. Particulele cu anumite diametre au proprietăţi specifice determinate de gradul de mărunţire care cu cât este mai înaintat, suprafaţa specifică a particulelor creşte şi categoria de particule este mai activă fizico – chimic.
Există trei clase texturale, fiecare fiind grupate în subclase texturale rezultate din combinarea diferitelor procente a nisipului, prafului şi argilei:
Aprecierea texturii solului în teren
În teren textura solului se apreciază diferenţiat pe straturile solului, prin examinarea probei cu ochiul liber, sub lupă şi supunând-o la diferite încercări simple (consistenţă la uscat, senzaţie la frecare în stare umedă, aderenţă, plasticitate, rulare şi modelare la umed etc.).
La examinarea în stare uscată se ia un agregat de sol şi se încearcă la pipăit între degete apoi se sfărâmă cu unghia în palmă şi se freacă cu degetul prin apăsare în podul palmei. Cu cât grăuntele este mai tare şi cu cât o cantitate mai mare de particule, provenite din sfărâmarea completă, pătrund în piele, cu atât textura solului este mai fină.
La examinarea solului în stare umedă, solul se umectează şi se frământă între degete până când nu se mai simt agregatele structurale. Solul continuă să fie umectat până când începe să se lipească de degete. În această stare de umectare apa din sol nu se scurge prin presare însă solul are un aspect lucios, datorită prezenţei apei şi murdăreşte mâna. Solul bine frământat se modelează în podul palmei în formă de sul şi se îndoaie în formă de inel. Aprecierea texturii se face conform tabelului 1.
| Textura solului | Aspectul materialului privit cu ochiul liber sau cu lupa | Consistenţa şi aspectul suprafeţei agregatelor în stare uscată | Senzaţia la frecare între degete, a materialului în stare umedă | Aderenţă | Plasticitate | Rulare în stare umedă* | Modelare în stare umedă la punctul de aderenţă |
| Nisipos
(argilă sub 5%) |
– grăunţi de nisip practic nelegaţi, printre care se observă foarte mici cantităţi de particule fine | – agregate slab coezive şi cu suprafaţă aspră | – foarte aspră; degetele nu se murdăresc cu material fin pământos | – nulă | – nulă | – ruloul nu se formează, proba strânsă în mână ia o formă care la deschiderea mâinii are stabilitate mică la scuturare
|
– nu se pot modela suluri |
| Nisipo-lutos
(argilă 6-12%) |
– predomină grăunţii de nisip mai mult sau mai puţin legaţi; printre aceşti grăunţi se observă cantităţi mici de material fin | – agregate puţin tari cu suprafaţă aspră; la frecare uşoară se desprind grăunţi de nisip de pe suprafaţa agregatului | – asprime puternică până la moderată; degetele se murdăresc uşor | – nulă | – nulă sau foarte slabă | – ruloul se formează dar este instabil şi se formează | – se pot modela sfere cu suprafaţa grăunţoasă ce se sfărâmă la încercarea de modelare
|
| Luto-nisipos
(argilă 13-20%) |
– aspect eterogen; mulţi grăunţi de nisip printre aglomerări de particule fine | – agregate tari, se sfărâmă prin apăsare puternică fără senzaţie dureroasă; suprafaţă făinos-aspră ce nu se lustruieşte prin frecare cu unghia | – făinos – aspră; degetele se murdăresc mult | – slabă până la moderată | – slabă până la moderată | – ruloul se formează dar crapă în bucăţi | – se pot modela suluri subţiri (2-3mm) care crapă uşor şi se rup dacă se ţin de un capăt, nu se pot modela panglici
|
| Lutos
(argilă 21-32%) |
– fin şi omogen; cu lupa se observă clar grăunţi de nisip printre aglomerări de particule fine predominante | – agregate foarte tari, se sfărâmă cu senzaţie dureroasă; suprafaţă neted făinoasă ce nu se lustruieşte prin frecare cu unghia | – făinos alunecoasă | – moderată până la accentuată, lipicios | – plastic | – ruloul se formează în întregime, dar la îndoire în inel se rupe | – se pot modela suluri subţiri (2 mm) care nu se rup dacă se ţin de un capăt dar crapă dacă se îndoiesc în inel, se pot modela panglici nerezistente |
| Luto-argilos
(argilă 33-45%) |
– foarte fin şi omogen; se observă cu lupa puţini grăunţi mici de nisip printre aglomerări de particule fine şi foarte fine | – agregate foarte tari; se sfărâmă numai parţial (cu senzaţie dureroasă la apăsare); suprafaţa foarte făinoasă, prin frecare cu unghia se lustruieşte formând “oglinzi” mici (întrerupte) | – unsuros –făinoasă | – foarte mare | – foarte plastic | – ruloul se formează şi se îndoaie în inel, dar inelul crapă | – se pot modela uşor suluri foarte subţiri (1-2 mm)ce se pot îndoi în inel fără a crăpa sau panglici subţiri care se rup la clătinare |
| Argilos
(argilă peste 46%) |
– foarte fin şi omogen; lipsesc grăunţii de nisip; se observă numai aglomerări de particule fine şi foarte fine | – agregate extrem de tari ce nu se pot sfărâma sau mărunţi între degete; suprafaţă netedă alunecoasă; prin frecare cu unghia se formează “oglinzi” continui | – unsuros –alunecoasă | – foarte mare | – foarte plastic | – prin rularea solului se formează rulou complet care se îndoaie în inel fără a crăpa | – se pot modela uşor filamente ce se pot îndoi în inel sau panglici subţiri ce se pot îndoi în cerc, fără a crăpa |
| Scheletic sau pietros | – fragmente mari de rocă amestecate cu material fin | – prin separarea părţii scheletice rămâne o masă de sol care după însuşirile pe care le prezintă poate fi încadrată la una din speciile texturale menţionate | |||||
|
|
*Solul se umezeşte până la consistenţa aluatului; în asemenea stare apa din sol nu se scurge, dar solul străluceşte de apă şi se poate spoi cu el. Se frământă solul până nu se mai simt grăunţi structurali şi se modelează sub formă de rulou. Grosimea ruloului – cca. 3-5 mm; diametrul inelului – cca. 3 cm.
Determinarea texturii solului în laboratorele de pedologie și agrochimie se face prin analiza granulometrică, care permite exprimarea procentuală a fiecărei componente, iar interpretarea se poate face cu ajutorul diagramei triunghiului texturii sau cu ajutorul tabelelor de clase texturale elaborate de ICPA. Separarea fracţiunilor granulometrice se realizează prin metoda pipetării care are la bază principiul conform căruia viteza de cădere a particulelor într-un mediu vâscos depinde de mărimea lor (legea lui Stokes).
Stabilirea categoriilor texturale, în funcţie de rezultatele obţinute la analiza granulometrică se face fie cu ajutorul tabelelor de clasificare (tabelul 2) fie folosind triunghiul texturii (figura 1).
Triunghiul texturii este reprezentarea grafică a proporţiei a trei fracţiuni granulometrice. Acesta este un triunghi echilateral la vârfurile căruia corespund 100% argilă, 100% lut şi 100% nisip. Laturile triunghiului sunt împărţite în 10 intervale egale, unite prin paralele la laturi astfel încât triunghiul este împărţit într-o serie de compartimente care să cuprindă toate categoriile texturale posibile, în funcţie de raportul dintre componente şi influenţa dintre ele. În funcţie de rezultatele obţinute, se fixează procentele de nisip, lut şi argilă pe cele trei laturi ale triunghiului. Din aceste puncte se duc linii paralele laturii opuse punctului maxim (100%). La locul de intersecţie a celor trei linii se citeşte clasa texturală corespunzătoare.
Figura 1. Triunghiul texturii
Tabelul 2.
Grupe de clase, clase şi subclase texturale (după Metodologia Elaborării Studiilor Pedologice și Agrochimice, 1987)
| Simbol | Denumire | Argilă <0,002 mm | Praf
0,002-0,02 mm |
Nisip
0,02-2 mm |
Raportul Nf/Ng |
| G | texturi grosiere | ≤12 | ≤32 | ≥56 | oricare |
| N | nisip | ≤5 | ≤32 | 63 | oricare |
| NG | nisip grosier | ≤5 | ≤32 | ≥63 | <1 |
| NM | nisip mijlociu | ≤5 | ≤32 | ≥63 | 1-20 |
| NF | nisip fin | ≤5 | ≤32 | ≥63 | >20 |
| U | nisip lutos | 6-12 | ≤32 | 56-94 | oricare |
| UG | nisip lutos grosier | 6-12 | ≤32 | 56-94 | <1 |
| UM | nisip lutos mijlociu | 6-12 | ≤32 | 56-94 | 1-20 |
| UF | nisip lutos fin | 6-12 | ≤32 | 56-94 | >20 |
| M | texturi mijlocii | 13-22 | ≤32 | 35-87 | oricare |
| ≤32 | ≥33 | ≤67 | oricare | ||
| S | lut nisipos | 13-20 | ≤32 | 48-87 | oricare |
| ≤20 | ≥33 | ≤67 | oricare | ||
| SG | lut nisipos grosier | 13-20 | ≤32 | 48-67 | <1 |
| SM | lut nisipos mijlociu | 13-20 | ≤32 | 48-67 | 1-20 |
| SF | lut nisipos fin | 13-20 | ≤32 | 48-67 | >20 |
| SS | lut nisipos prăfos | ≤20 | 33-50 | 30-67 | oricare |
| SP | praf | ≤20 | ≥51 | ≤49 | oricare |
| L | lut | 21-32 | ≤79 | ≤79 | oricare |
| LN | lut nisipo-argilos | 21-32 | ≤14 | 54-79 | oricare |
| LL | lut mediu | 21-32 | 15-32 | 23-52 | oricare |
| LP | lut prăfos | 21-32 | 33-79 | ≤46 | oricare |
| F | texturi fine | ≥33 | ≤67 | ≤67 | oricare |
| T | lut argilos | 33-45 | ≤79 | ≤67 | oricare |
| TN | argilă nisipoasă | 33-45 | 14 | 41-67 | oricare |
| TT | lut argilos mediu | 33-45 | 15-32 | 23-52 | oricare |
| TP | lut argilos-prăfos | 33-45 | 33-67 | ≤34 | oricare |
| A | argilă | ≥46 | ≤54 | ≤54 | oricare |
| AL | argilă lutoasă | 46-60 | ≤32 | 8-32 | oricare |
| AP | argilă prăfoasă | 46-60 | 33-54 | ≤21 | oricare |
| AA | argilă medie | 61-70 | ≤39 | ≤39 | oricare |
| AF | argilă fină | ≥71 | ≤29 | ≤29 | oricare |
| C
P Z H |
sedimente cu peste 40% CaCO3
roci compacte fisurate şi pietrişuri (permeabile) roci compacte dure (nepermeabile) depozite organice |
||||
Importanţa determinării texturii solului
Textura este importantă în procesul de solificare. O textură grosieră permite o levigare intensă, diferenţiere slabă a orizonturilor, bioacumulare redusă iar o textură fină se opune levigării accentuate, stimulează acumularea de humus, creează condiţii de gleizare şi pseudogleizare în condiţii de exces de apă.
Textura este un criteriu esenţial în alegerea sortimentului de plante. Pe solurile cu textură nisipoasă se recomandă cultivarea de specii cu înrădăcinare profundă. Pentru anumite culturi, textura fină poate fi un factor restrictiv de cultură: viţa de vie, cartoful, unele specii pomicole dacă sunt cultivate în zone secetoase.
Textura solului influenţează aplicarea şi momentul executării lucrărilor şi măsurilor agrochimice. Solurile nisipoase se lucrează uşor, au o permeabilitate mare pentru apă şi aer, dar au o capacitate redusă de reţinere cationică, ca urmare aplicarea îngrăşămintelor chimice şi a amendamentelor se vor aplica în doze mici şi la intervale mai mici de timp pentru a se evita pierderea lor în profunzime prin levigare. Solurile argiloase sunt soluri greu de lucrat, compacte şi reci, aplicarea îngrăşămintelor şi amendamentelor se face la intervale mai mari de timp şi în doze mai mari.
Textura influenţează porozitatea şi proprietăţile fizico-mecanice ale solului: rezistenţa la lucrările solului, consistenţa, plasticitatea, compactitatea, adeziunea solului etc.
Textura solului poate fi folosită cu caracter orientativ în estimarea unor indici hidrofizici: coeficientul de ofilire, capacitatea de apă utilă, capacitatea de câmp etc.
