Resturile vegetale şi fertilitatea solului

Prof.dr.ing. Vasile Popescu

Menţinerea şi sporirea fertilităţii solului sunt condiţionate, în primul rând, de cantitatea şi calitatea materiei organice existente în sol. Aceasta poate proveni din aplicarea îngrăşămintelor organice (gunoi de grajd, compost, etc.), dar cel mai la îndemâna fermierului şi la costurile cele mai mici sunt resturile vegetale. În afară de rădăcini şi mirişte, care totalizează cca 1,5-2 t/ha substanţă uscată, se mai adaugă încă 2-3 t paie, 2 t tulpini de floarea soarelui, 5-6 t tulpini de porumb, etc. Combinele moderne sunt prevăzute cu aparate de tocat şi cu ventilatoare care împrăştie uniform pe teren materialul tocat de 5-6 cm. De aceea,este indicat să se renunţe la ideea eliberării terenului prin strângerea acestor resturi vegetale sau mai grav, prin arderea lor care reprezintă o crimă împotriva naturii. S-a demonstrat în mod practic că, fără existenţa materiei organice în sol, indiferent de cantitatea de îngrăşăminte chimice aplicate, nu se vor obţine producţii corespunzătoare. De exemplu, prin eliminarea completă a paielor de pe teren, producţia de grâu scade continuu, chiar dacă doza de îngrăşăminte chimice creşte.

Capacitatea productivă a solului se depreciază continuu ca urmare a diminuării şi epuizării suportului său reprezentat de materia organică. Prin ea se furnizează substanţele nutritive necesare plantelor  şi se mijloceşte sinteza humusului, acea substanţă specifică solului care reprezintă depozitul trofic şi energetic al fertilităţii, aurul negru al pământului.

Resturile vegetale aduc în sol o cantitate scăzută de azot şi alte elemente nutritive (tabelul 1), dar ele au un rol hotărâtor în menţinerea proporţiei de materie organică şi în sinteza compuşilor care intră în alcătuirea humusului (tabelul 2).

                                                 Tabelul 1 – Conţinutul în NPK a resturilor vegetale (to)

Tabelul 2 – Cantitatea de humus produsă de resturile vegetale (kg/ha)

Cum se procedează în mod practic?

Resturile vegetale de pe 1 ha de cereale păioase pot aduce în sol peste 400 kg de humus. Din aceste motive este necesar:

După recoltarea culturilor de vară şi împrăştierea materialului tocat pe teren, în scopul stimulării activităţii microorganismelor care participă la descompunerea materialului vegetal, se vor administra câte 15-20 kg de azot pentru fiecare tonă de material vegetal (uscat). Pentru ca, microorganismele să nu consume azotul existent în sol, provocând aşa numita foame de azot.

Imediat după recoltare se va efectua o lucrare superficială de dezmiriştit care realizează, în continuare, o mărunţire a resturilor vegetale şi amestecarea acestora cu stratul superior al solului. În acest strat se continuă mărunţirea materialului vegetal de către microfauna solului (viermi, râme, acarieni, etc.).

Pe suprafaţa fragmentelor mărunţite se instalează o floră de ciuperci care distruge cuticula externă a materialului vegetal şi pătrund în interior.  Astfel îşi pot începe activitatesa şi bacteriile care realizează descompunerea materiei organice şi formarea de produşi intermediari şi finali. Ca urmare a acestor activităţi a microorganismelor, resturile vegetale îşi schimbă culoarea, devin negricioase, ceea ce demonstrează că au fost colonizate de bacterii şi de ciuperci-mucegaiuri.

Acesta este momentul de a începe efectuarea arăturii şi încorporarea resturilor vegetale până la 12-15 cm adâncime (zona activităţii aerobe).

Brazda să fie întoarsă la 45⁰  şi nu răsturnată complet cu încorporarea materialului vegetal la fundul brazdei unde sunt condiţii de anaerolioză, iar din descompunerea materiei organice rezultă produşi toxici pentru germinaţia seminţelor de grâu, porumb, ş.a.

Nici menţinerea în totalitate a materialului vegetal la suprafaţa solului nu este indicată deoarece procesul de mineralizare este intens şi o parte din produşii rezultaţi pot fi levigaţi în adâncime.

O parte din resturile vegetale bine mărunţite şi omogenizate cu solul, pot rămâne pe grosimea patului germinativ, având un rol benefic de producţie atât asupra solului, cât şi asupra tinerelor plante.

În funcţie de sistemul de lucrare a solului, cantitatea de resturi vegetale care rămâne în stratul de 0-10 cm este:

• de 17% în sistemul convenţional (clasic);
• de 75% în sistemul de lucrări minime;
• de 90% atunci când se execută semănatul direct, fără o lucrare prealabilă.

În ceea ce priveşte clasificarea resturilor vegetale, fiecare din aceste sisteme are avantaje şi dezavantaje la care ne vom referi cu alt prilej.