Facebook

IPSO Agricultură a deschis sediul de la Târgu-Mureș

IPSO Agricultură a deschis sediul de la Târgu-Mureș

DCIM/100MEDIA/DJI_0644.JPG

Mulți cai putere, anduranță, muzică country și fermieri, cuvintele ce caracterizează cel mai bine atmosfera de la evenimentul de deschidere al sediului IPSO Târgu-Mureș. Curtea interioară, dar și clădirea modernizată din inima Transilvaniei au fost îmbrăcate în haine de sărbătoare. Nici un element nu a fost lăsat la voia întâmplării, în așa fel încât, fiecare invitat să se simtă parte din marea familie IPSO Agricultură.

Joi, 04 octombrie, echipa IPSO Agricultură i-a așteptat pe fermieri în localitatea Sânpaul la deschiderea sediului IPSO Târgu-Mureș. Construit pe vechia locație, noua clădire dispune de birouri, magazin de piese de schimb (showroom), săli de ședință, atelier de reparații, magazie pentru piesele de schimb și o zonă pentru depozitare exterioară. Spațiul generos al atelierului permite repararea a 5 utilaje de mari dimensiuni, în același timp. Evenimentul s-a bucurat de prezența fermierilor din 8 județe agricole importante: Mureș, Alba, Brașov, Harghita, Covasna, Bistrița-Năsăud, Sibiu și Hunedoara, reprezentanți ai mass-media, precum și autorități locale.

 Arnaud VAN STRIEN, Directorul General IPSO Agricultură.

Construirea noului sediu a durat numai un an. În luna aprilie 2017 am plecat de la o suprafață de 200 m² și am ajuns la 900 m² – showroom, atelier, birouri, spații de depozitare și spații tehnice. În total, aici la Târgu-Mureș avem o suprafață de 15.400 m². Noul sediu face parte dintr-un program amplu de investiții, în valoare totală de 20 milioane de euro, ce are ca scop atingerea unui țel înalt: să ajungem cât mai aproape de dumneavoastră și să vă punem la dispoziție tot ce aveți nevoie pentru o campanie agricolă fără incidente. Investiția de la Târgu-Mureș se ridică la aproximativ 2 milioane de euro, iar pentru noi se traduce într-o investiție în oameni. Pentru cei care ați fost alături de noi și la alte deschideri de sedii, probabil că ați remarcat faptul că, mergem pe aceeași configurație a clădirii principale. Prin asta vrem ca, toți angajații noștri, indiferent de locul în care își desfășoară activitatea, să beneficieze de aceleași condiții de muncă, în timp ce fermierii, indiferent de județul în care lucrează să poată beneficia, în sediile noastre de aceleași facilități. Este un deziderat pe care vrem să îl atingem cu fiecare sediu nou construit sau modernizat. Mai departe de realizările noastre, de clădire și investiții v-am dat întâlnire astăzi, în această locație minunată pentru a împărtăși cu voi emoția noastră, a oamenilor IPSO Agricultură, emoție pe care o resimțim odată cu prima intrare în sediu. Așa că nu îmi rămâne decât să vă urez bine ați venit!

60 de oameni, 280 m³ de beton și 20 tone de armătură

În numai un an, acestea au fost cantitățile și resursele alocate în construirea sediului de la Târgu-Mureș. În punctul maxim de activitate au lucrat în jur de 60 de persoane, de la muncitori, ingineri și până la coordonatori de șantier. Numai pentru construcția principală s-au folosit 280 m³ de beton și 20 tone de armătură. Pentru structura metalică s-au folosit 57 tone de profile metalice. Pentru platformele din curtea interioară s-au folosit peste 4.000 m² de beton.

Locația din Sânpaul deservește 8 județe: Mureș, Alba, Brașov, Harghita, Covasna, Bistrița-Năsăud, Sibiu și Hunedoara. Aici își desfășoară activitatea 30 de persoane, din care 10 tehnicieni și mecanici.

 

Taurul mecanic –  provocarea supremă a fermierilor

Obișnuiți să țină în frâu caii putere ai utilajelor John Deere, fermierii prezenți la eveniment au avut parte de o surpriză inedită pregătită de echipa IPSO Agricultură, aceștia au fost invitați să se întreacă în anduranță și îndemânare la mânuirea taurului mecanic.

Brașov- punct de piese de schimb

La începutul lunii octombrie IPSO Agricultură a deschis și un punct secundar de lucru, la Brașov. Brașov-ul reprezintă al 19-lea sediu, și este situat în loc. Brașov, Cale Feldioarei, nr.28A. Sediul dispune de un showroom, birou comercial, magazie de piese și spațiu de depozitare. Construcția pentru acest sediu a fost începută în luna mai. Prin intermediul punctului de lucru de la Brașov și Alba-Iulia, dar și a sediului central de la Târgu-Mureș compania IPSO Agricultură acoperă toată regiunea de centru a țării și asigură accesul rapid al fermierilor la piese de schimb și tehnicieni.

Cea mai de preț moștenire este pământul. Bine lucrat.

Activitatea agricolă se concentrează în jurul pământului, nimic nu este posibil în agricultură dacă nu ne asigurăm că pământul pe care îl lucrăm este sănătos. Un sol prelucrat corespunzător reprezintă o moștenire valoroasă pentru generații.

Compania IPSO Agricultură și-a asumat un angajament pe termen lung nu doar pentru a furniza cele mai bune utilaje, ci pentru a le asigura fermierilor tot suportul de care au nevoie pentru a lucra pământul și pentru a duce la bun sfârșit fiecare campanie agricolă. Cu ajutorul utilajele și echipamentelor din portofoliu compania susține activitatea și eforturile fermierilor pentru a lăsa moștenire un pământ bine lucrat cu utilajele IPSO Agricultură. Cea mai de preț moștenire este pământul. Bine lucrat.

 

Despre IPSO Agricultură

Prezentă în România încă din 1996, IPSO Agricultură este numărul 1 pe piața utilajelor agricole. Rezultatele obținute de companie în 2017 confirmă poziția sa de lider pe piață din România. Cu peste 500 de angajați și 19 puncte de lucru distribuite pe tot teritoriul țării, IPSO Agricultură răspunde în cel mai scurt timp tuturor solicitărilor fermierilor.

Compania este parte a grupului francez Monnoyeur, cu o rețea de birouri extinsă în 9 țări din lume, cele mai multe din Europa.

IPSO Agricultură oferă soluții integrate producătorilor agricoli din România, de la piese de schimb, service în câmp, pregătirea operatorilor, optimizarea și monitorizarea flotei de utilaje prin pachetele de servicii FarmSight și până la soluții de finanțare adaptate nevoilor acestora.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *