Cerinţe de calitate la pregãtirea patului germinativ pentru culturile de primãvarã

Prof. dr. Rusu Teodor, USAMV Cluj-Napoca

E-mail: trusu@usamvcluj.ro

Asigurarea condiţiilor de germinaţie corespunzătoare culturii ce urmează a fi semănate, reprezintă condiţia de bază pentru germinaţia explozivă a seminţelor, răsărirea uniformă şi dezvoltarea normală a plantelor, într-un teren curat de buruieni. Lucrările de bază şi cele de pregătire a patului germinativ, în cadrul sistemului de agricultură convențională, au ca scop realizarea unui pat germinativ “perfect”, în care seminţele să aibă “o plapumă” curată de resturi vegetale, buruieni, mărunţitǎ şi afânatǎ pe toată suprafaţa, şi “un pat” mai aşezat, aerat şi umed (figura 1). Acesta este un principiu agrotehnic ideal, care asigură o germinare optimă şi o desime de răsărire corespunzătoare. Rezultă astfel caracteristica principală a lucrărilor de pregătire a patului germinativ, şi anume condiţionarea acestora de cerinţele plantei cultivate şi condiţiile din teren.

Culturile care se seamănă în prima urgenţă: grâul de primăvară, secara, triticalele, orzoaica de primăvară, ovăzul, borceagul de primăvară, mazărea, lucerna, trifoiul semănat în cultură de cereale şi diverse legume: spanac, morcov, pătrunjel, mărar, ceapă etc., adică culturile care au temperatura minimă de germinaţie cuprinsă între 1-4⁰C, prezintă unele particularităţi în ceea ce priveşte pregătirea patului germinativ. La cerealele de primăvară, semănatul foarte timpuriu este recomandat, fiind motivat şi de cantitatea mare de apă necesară pentru germinare şi de temperaturile scăzute necesare pentru declanşarea fenofazelor de fructificare. Pregătirea patului germinativ la timp şi în condiţii optime de calitate, pentru culturile semănate în prima urgenţă, reprezintă astfel o verigă tehnologică de bază pentru semănatul în epoca optimă şi pentru realizarea condiţiilor necesare creşterii şi dezvoltării plantelor. Reprezintă de asemenea o măsură de contracarare şi diminuare a unor factori limitativi pentru producţia agricolă, în special a secetei înregistrate frecvent în ultimii ani.

Pentru a îndeplini acest deziderat, pregătirea patului germinativ, pentru culturile din prima urgenţă, este necesar să fie realizat în două etape, printr-o trecere în toamna şi apoi una în primăvară. Acest sistem se impune deoarece primăvara, arătura denivelată (nelucrată din toamnă) se zvântă neuniform, motiv pentru care nu se poate trece repede la pregătirea solului şi se întârzie semănatul. În acelaşi timp, suprafaţa de evaporare şi pierdere a apei din sol este mai mare în cazul arăturii negrăpate. Arătura este recomandat să rămână sub forma brazdelor denivelate, perpendiculare pe linia de cea mai mare pantă, numai pe terenurile de pe versanţi, în scopul evitării eroziunii solului pe perioada iarnă-primăvară.

Numărul de lucrări ale solului care se fac primăvara trebuie redus la minimum, pentru a se evita tasarea solului şi pierderea apei din sol. Pe cât posibil, trebuie redus numărul de lucrări cu grapa cu discuri. Această lucrare poate fi înlocuită cu lucrarea executată cu combinatorul (figura 2), grapa rotativă sau utilizând agregate complexe de pregătire a patului germinativ şi semănat printr-o singură trecere.

Lucrările de pregătire a patului germinativ reprezintă, prin epoca de execuţie şi realizarea indicilor de calitate, metoda agrotehnică cea mai eficientă pentru combaterea buruienilor ce apar primăvara devreme: ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum), muştarul de câmp (Sinapis arvensis), susaiul (Sonchus sp.), cânepioara (Galeopsis tetrahit), turiţa (Gallium aparine), hrişca urcătoare (Polygonum convolvulus) etc. Din acest punct de vedere, este obligatorie executarea ultimei lucrări de pregătire a patului germinativ în ziua sau preziua semănatului, pentru a combate întreg spectrul de buruieni cu germinaţie şi răsărire identică biologiei plantei semănate.

Pornind de la aceste cerinţe agrotehnice, la lucrarea de pregătire a patului germinativ se urmăreşte ca suprafaţa solului să fie bine nivelată, fără şanţuri, coamele să aibă un aspect uniform, fără a se putea evidenţia trecerile alăturate ale plugului. De asemenea, solul trebuie să fie afânat de la suprafaţă până la adâncimea de semănat (sau cu maxim 1-2 cm mai adânc, A-figura 2) şi mai aşezat în profunzime (B-figura 2), fapt ce va asigura ascensiunea capilară a apei spre seminţe (C-figura 2). Direcţia de deplasare va fi pe diagonală sau perpendicular pe direcţia arăturii sau a lucrării solului executată anterior; pe terenurile în pantă, pregătirea patului germinativ se face numai pe direcţia generală a curbelor de nivel (în lungul arăturii sau sub un unghi maxim de 30⁰ faţă de aceasta).

Momentul optim pentru executarea lucrărilor de pregătire a patului germinativ este ales în funcţie de umiditatea solului. Cerinţele agrotehnice se pot realiza dacă se lucrează la umiditatea optimă, atunci când solul nu aderă de unelte, iar efectul de tăiere şi tasare este diminuat.

Nerespectarea momentului şi a perioadei optime de executare conduce la scăderea calităţii lucrării. Întârzierea pregătirii patului germinativ provoacă uscarea solului şi, în consecinţă, o suprafaţă bolovănoasă şi pulverizată. Întârzierea semănatului la cerealele de primăvară cu 10-15 zile determină reducerea producţiei cu 11-25%. Lucrarea solului prea umed nu produce afânarea necesară şi va conduce de degradarea solului.

În arăturile unde s-au instalat deja buruienile, acestea trebuie tăiate, desprinse de sol în totalitate. Nu se admite acoperirea buruienilor cu un strat subţire de sol, pentru că ele în scurt timp vor ajunge din nou la suprafaţă. Părţile organelor vegetative de înmulţire la unele buruieni, rizomii, stolonii, se adună prin grăpare şi se scot în afara parcelei. Buruienile trebuie să fie distruse prin pregătirea patului germinativ pe cel puţin 95 % din suprafaţa lucrată.

Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ trebuie efectuată perpendicular pe viitoarea direcţie a rândurilor de plante, pentru a asigura condiţiile de calitate a lucrării de semănat.