Buruienile din culturile agricole, pot provoca pagube însemnate!
Prof. dr. Rusu Teodor, USAMV Cluj-Napoca
Buruienile sunt plante nedorite într-o cultură agricolă, străine de specia, soiul sau hibridul cultivat, care produc pagube, consumând apa, substanţele nutritive din sol şi ceilalţi factori de vegetaţie, determinând scăderea calitativă şi cantitativă a recoltelor plantei cultivate.
Încadrarea unei plante în grupa buruienilor depinde de locul unde apare. Unele buruieni ca de exemplu Agropyron repens, Cynodon dactylon etc. sunt foarte periculoase în culturile agricole, dar când apar în pajişti naturale sunt considerate plante furajere. Pe pajiștile naturale în pantă şi erodate prezenţa acestor plante este chiar favorabilă, deoarece protejează solul împotriva eroziunii.
Pagube produse de buruieni
Pagubele pe care buruienile le aduc agricultorilor nu se manifestă numai prin scăderea recoltei (20-100%) ci şi prin deprecierea calităţii acestora, creşterea costurilor de producţie, uzura maşinilor şi calitatea slabă a lucrărilor, generarea unor dificultăţi organizatorice, economice, ecologice şi chiar sanitare.
Pagubele directe apar în principal prin pierderile de recoltă a plantelor cultivate datorate concurenţei buruienilor pentru factorii de vegetaţie, prin înrăutăţirea calităţii lucrărilor solului şi micşorarea efectului tuturor elementelor de tehnologie. Aceste pierderi de recoltă pot fi la grâu între 10-70%, la porumb 30-95%, cartofi și sfecla de zahăr 40-96%, uneori ajungându-se la compromiterea integrală a culturii.
Pagube indirecte, cu manifestare în timp, prin deprecierea fertilităţii solului, reducerea potenţialului trofic al acestuia, reducerea eficienţei economice a investiţiilor făcute pentru irigarea, fertilizarea, amendarea, semănat, tratamentele cu pesticide, reducerea productivităţii muncii agregatelor – concomitent cu ridicarea consumului de energie, impunerea de lucrări suplimentare, constituirea de focare de transmitere a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor pentru culturile învecinate şi nu în ultimul rând prin cheltuielile suplimentare necesare pentru transportul şi condiţionarea recoltelor.
Buruienile concurează plantele de cultură pentru factorii de vegetaţie. Buruienile consumă de 2-4 ori mai multă apă, decât plantele de cultură, pentru a forma 1 kg de substanţă uscată. Infestările cu buruieni epuizează rezervele de apă din sol şi măresc posibilitatea stresului la secetă al plantelor cultivate. De exemplu, când umiditatea devine deficitară, porumbul se ofileşte mai întâi acolo unde infestarea cu buruieni este mai mare. Specii ca Amaranthus retroflexus, Cirsium arvense, Chenopodium album consumă între 800 – 1200 litri apă pentru a produce 1 kg substanţă uscată. Unele buruieni cum este sulfina galbenă – Melilotus officinalis, şi pălămida – Cirsium arvense, folosesc din sol de două ori mai multă apă decât grâul. Majoritatea buruienilor, fiind plante spontane, îşi dezvoltă sistemul radicular mai repede şi mai adânc decât plantele cultivate, având astfel o mare capacitate de absorbţie a apei, împreună cu elementele nutritive. De exemplu: rădăcinile de Avena fatua ajung la cca. 2 m adâncime, cele de Cirsium arvense pot ajunge în primul an de viaţă până la cca. 3,5 m, în al doilea an până la cca. 5,5 m, iar în al treilea an la peste 7 m adâncime. Buruienile consumă mari cantităţi de elemente nutritive, ca urmare a masei vegetative puternice pe care o dezvoltă la unitatea de suprafaţă. Printre cele mai lacome buruieni se pot cita: pălămida – Cirsium arvense, pirul târâtor – Agropyrum repens, muştarul sălbatic – Sinapis arvensis, spanacul sălbatic – Chenopodium album. O plantă de muştar sălbatic – Sinapis arvensis, comparativ cu o plantă de ovăz, consumă de 2 ori mai mult azot şi de 4 ori mai mult potasiu.
Buruienile depreciază calitatea producţiei. Seminţele unor specii de buruieni se înlătură cu dificultate din produsul agricol recoltat, depreciind calitatea acestuia: Avena fatua, Lolium temulentum din cereale, Cuscuta sp. din seminţele de trifoliene, Solanum nigrum din leguminoasele anuale etc. Seminţele de Agrostemma githago, Lolium temulentum, Hyosciamus niger, măcinate cu boabele de grâu, fac făina inutilizabilă. Seminţele de Polygonum tataricum şi Bromus secalinus, imprimă făinii culoarea neagră, aceasta nu se poate păstra, iar pâinea se înnegreşte. Seminţele de Thlaspi arvense imprimă gust neplăcut făinii, iar seminţele de Lolium temulentum conţin o ciupercă otrăvitoare, care produce intoxicaţii grave. Buruienile, în special cele urcătoare, cum sunt volbura (Convolvulus arvensis), turiţa (Galium tricornutum) şi altele produc căderea plantelor, mai cu seamă a cerealelor păioase, diminuând mult producţia şi calitatea. Specii de buruieni aflate pe păşuni sau în fâneţe, dacă ajung în hrana animalelor pot provoca intoxicaţii grave şi chiar otrăvirea acestora: Equisetum arvense, Equisetum palustre, Ranunculus repens, Ranunculus sardous, Colchicum autumnale, Galega officinalis, Glyceria aquatica, Atropa belladona, Datura stramonium, Hyosciamus niger, Conium maculatum, Galium aparine, Euphorbia cyparisias, Veratrum album.
Buruienile pot avea efecte negative asupra sănătăţii oamenilor. Polenul unor specii de buruieni ca Ambrosia artemisiifolia (ambrozia), Sorghum halepense (costrei), Cynodon dactylon (pir gros), Amaranthus retroflexus (ştirul) etc. provoacă reacţii alergice ca strănutul, febră etc. Alte specii de buruieni, imprimă laptelui şi produselor derivate din lapte gust neplăcut: Artemisia absintium, Artemisia vulgaris (gust amar), Melilotus officinalis (gust neplăcut, de cumarină), Allium rotundum, Muscari comosum, Gagea arvensis, Ornithogalum comosum (gust neplăcut, de usturoi).
Buruienile sunt plante gazdă pentru dăunători şi agenţi patogeni ai plantelor de cultură. Gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) se hrăneşte cu frunze de zârnă (Solanum nigrum) până la apariţia frunzelor de cartof; viermele sârmă (Zabrus tenebrioides) care atacă cerealele are ca plantă gazdă volbura (Convolvulus arvensis); agenţii patogeni care produc rugini la unele plante leguminoase trăiesc pe susaiul de grădină (Sonchus sp.); rugina mazării (Uromices pissi) se dezvoltă pe laptele cucului (Euphorbia cyparissias); puricii care atacă inul, cânepa etc. au ca plante gazdă buruieni din familia Cruciferae; ruginile cerealelor se dezvoltă intens pe buruieni din familia Gramineae, tăciunele ovăzului cultivat se dezvoltă pe odos (Avena fatua); cancerul sau râia neagră a cartofului (Synchytrium endobioticum) trece de pe zârnă pe plantele de cartof; agenţii ce provoacă hernia verzei (Plasmodiophora brassicae) trăiesc pe plantele de ridiche sălbatică sau alte crucifere. Foarte mulţi viruşi sunt transportaţi de către insecte de la buruieni la plantele de cultură, cei mai periculoşi dăunători sub acest aspect fiind afidele.
Buruienile crează greutăţi în executarea lucrărilor agricole. Buruienile micşorează eficienţa unor lucrări agricole, cum ar fi aplicarea îngrăşămintelor, irigaţia, lucrările solului etc. Valorificarea acestor inputuri de către planta cultivată se realizează la parametri reduşi, în condiţii de îmburuienare, eficienţa lor neregăsindu-se în recoltele obţinute. Lucrările de întreţinere şi recoltare sunt foarte mult îngreunate de îmburuienarea cu Gallium sp., Convolvulus arvensis, Cirsium arvense, Sonchus arvensis, Galeopsis tetrahit, Polygonum convolvulus, Rubus caesius etc. În prezenţa buruienilor rezistenţa opusă la lucrările solului creşte cu peste 30%, iar productivitatea maşinilor de recoltat se reduce cu 25-30%. În foarte multe situaţii lucrările nu pot fi executate în timp optim, ceea ce determină pierderi mari de recoltă.
Buruienile determină creşterea costurilor de producţie. Lucrările executate pentru distrugerea buruienilor (evaluate la 15-20% din costurile tehnologice), începând cu cele manuale, continuând cu aplicarea erbicidelor şi până la combaterea integrată contribuie la creşterea costurilor de producţie. Dar toate aceste costuri sunt necesare pentru asigurarea premisei de profit. Întotdeauna pierderile de recoltă care s-ar obţine prin neaplicarea măsurilor de combatere a buruienilor depăşesc cheltuiala aferentă prevenirii îmburuienării culturii şi chiar pe cea de combatere integrată.
Buruienile crează mari probleme organizatorice în activitatea de întreţinere a sistemelor de irigaţie şi desecare, a diferitelor obiective industriale, parcuri etc.
