Conf. Dr. Păun Constantin, USAMV Bucureşti
Piersicul (Prunus persica) este cultivat în zonele calde şi însoţeşte viţa de vie în toate arealele de cultură. Este o cultură apreciată pentru valoarea alimentară şi terapeutică a fructelor, care aduce importante realizări economice. Originară din China, specia piersic se cultivă cu mare succes în toate zonele în care temperaturile mediii anuale sunt cuprinse între 10-10,5oC.
Este bine de ştiut că prin particularităţile sale biologice piersicul are o durată de viaţă mai mică decât a altor specii, dar acest fapt nu reprezintă un impediment în înfiinţarea de noi plantaţii. Piersicul intră foarte repede pe rod, investiţiile se recuperează rapid, iar profitul anual este destul de ridicat. Ca orice plantă de cultură este supusă acţiunii directe a unor boli şi dăunători, combaterea acestora fiind făcută după anumite programe ştiinţifice. Frecvent la piersic se întâlnesc următoarele boli:
Ciuruirea frunzelor, produsă de agentul patogen Ascospora beijerinckii Vuill.
Boala se manifestă pe frunze, fructe şi ramuri. Pe frunzele tinere apar pete circulare mici de 2-5 mm de culoare violacee la început, apoi brune-roşietice. Ţesuturile din dreptul acestor pete se usucă şi cad, iar frunzele rămân ciuruite. Pe fructele atacate rămân brobonele mici de culoare roşietică, care dau fructului aspect răpănos. Pe lăstari apar pete ca şi pe frunze. Petele sunt acoperite cu numeroase puncte mici.
Băşicarea frunzelor, produsă de agentul patogen Taphrina deformans (Berk.) Tul.
Este una din cele mai periculoase boli ale piersicului şi pentru a preveni şi combate atacul trebuie să înţelegem ciclul biologic de dezvoltare al ciupercii, care provoacă băşicarea frunzelor.
Ciuperca iernează în solzii mugurilor sau pe ramuri sub formă de miceliu. Primăvara ciuperca atacă frunzele tinere, dar poate ataca şi fructele şi ramurile. Frunzele atacate se hipertrofiază, fiind de două ori mai late şi mai lungi decât cele normale. Mai târziu devin casante şi capătă culoare verde-gălbuie. De foarte multe ori capătă culoare roşie. La scurt timp pe faţa superioară şi inferioară apare un puf albicios. Frunzele atacate capătă o culoare brună şi cad din pom, locul lor fiind luat de o altă generaţie de frunze. Ramurile tinere se îngroaşă şi rămân scurte, avâd frunze numai în porţiunea terminală. Datorită faptului ca prima generaţie de frunze poate fi compromisă în totalitate producţia de fructe este serios periclitată, iar vegetaţia este perturbată. Frunzişul se reface după ce prima generaţie de frunze se usucă şi cade, dar refacerea acestuia are loc pe seama substanţelor de rezervă din ramuri. Din această cauză pomii intră în perioada de repaus epuizaţi şi nu rezistă temperaturilor scăzute din perioada de iarnă. Mugurii de rod nu se formează corespunzător, iar producţia anului viitor poate fi compromisă.
FOTO – Atac de Taphrina deformans (Băşicarea frunzelor)
Frunză atacată şi frunză normal dezvoltată
Aparat foliar distrus în totalitate
Monilioza, produsă de agentul patogen Monilinia laxa (Aderh. şi Ruhl.) Honey
La piersic sunt atacate fructele coapte în condiţii de umiditate atmosferică şi temperatură ridicată. Pulpa este depreciată şi la exterior apar fructificaţiile ciupercii de culoare albicioasă dispuse în cercuri concentrice.
Monilioză la piersic
Făinarea, produsă de agentul patogen Sphaerotheca pannosa (Wallr.)
Ciuperca atacă frunzele, lăstarii tineri şi mai rar fructele. Frunzele tinere, vârful lăstarilor şi fructele (mai ales la nectarin) sunt acoperite în totalitate sau în diferite proporţii de un praf albicios, situat pe partea superioară. Astfel frunzele nu se mai dezvoltă, se răsucesc, devin casante, iar vârful tânăr al lăstarilor nu mai evoluează. Pe suprafaţa fructului apar pete albicioase, care depreciază pulpa fructului.
Dăunătorii prezenţi la piersic sunt mai restrânşi ca număr şi nu produc pagube foarte importante. Poate fi afectat aparatul foliar al pomului şi în anumite situaţii fructul.
Păduchele verde al piersicului – Myzodes persicae Sulz.
Este dăunătorul, care produce pagube la începutul perioadei de vegetaţie.
În perioada dezmuguritului din ouă ies femelele fundatrigene, care se hrănesc cu muguri, boboci florali, flori şi frunze. După înfloritul piersicului acestea nasc pui vii care colonizează vârful lăstarilor. Toamna femelele sexupare dau naştere femelelor sexuate, care după copulaţie depun ouă în apropierea mugurilor. Frunzele atacate se răsucesc.
Pe lângă acest dăunător, o livadă de piersic poate fi supusă acţiunii distructive a păduchilor din San Jose, păduchilor ţestoşi, cotarilor şi păianjenilor.
Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se face prin toate mijloacele pe care le avem la îndemână; mijloace mecanice, culturale, genetice, biologice, chimice.
Metodele chimice sunt cele mai uşor de aplicat şi constau în aplicarea unor stropiri cu substanţe chimice cu acţiune fungicidă, insecticidă şi acaricidă.
Tratamentele trebuiesc aplicate încă din momentul îngălbenirii frunzelor şi continuate în perioada de repaus şi vegetaţie.
Tratamentele din toamnă, repaus şi înainte de pornirea în vegetaţie trebuie să se facă cu produse pe bază de cupru, obligatoriu.
După pornirea în vegetaţie nu se recomandă produse pe bază de cupru la piersic, deoarece conduc la căderea frunzelor.
În vegetaţie se poate aplica produsul Sillit, Topsin şi altele cu acţiune asemănătoare.
Dăunătorii se pot combate prin tratamente cu produse insecticide precum Fastac, Mospilan, Abamectin, Nurelle D, Sanmite etc.
Comparativ cu alte specii piersicul presupune un număr mai mic de tratamente fitosanitare, aplicate în momentele cheie.
