Aceasta este în contrast cu aplicarea îngrășămintelor la sol (sub formă solidă), și care se aplică de regulă sub formă granulată, uscate. Acestea apoi trebuie dizolvate, fie prin irigare, fie prin udare în urma unei ploi, pentru a fi disponibile plantelor prin sistemul radicular. Cu alte cuvinte, trebuie dizolvate în soluția solului pentru a fi accesibile plantelor.
În soluțiile de îngrășăminte foliare, se mai pot adăuga microelemente sub forma chelată (compuși organo-minerali), acizi humici, sau alți aditivi în funcție de ceea ce se dorește, pentru a obține un îngrășământ echilibrat, care să asigure nu numai NPK-ul, dar și toate microelementele, precum și hormoni de creștere și dezvoltare, vitamine, etc.
Compozitia plantelor de cultură
Pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, 16 elemente sunt considerate ca esențiale. Aceste elemente sunt împărțite în două grupe: macronutrienții, necesari relativ în cantități mari, cum ar fi C, H, O, N, P, K, Ca, Mg și S și micronutrienții ceruți în cantități mici și care includ Fe, Cl, Mn, B, Zn, Cu și Mo.
De departe cea mai mare proporție – 96 %, este reprezentată de H, C și O care sunt preluate liber din aer și apă. Toate celelalte elemente se regăsesc în diferența de 4 %, din care elementele majore N, P, K, Ca și Mg reprezintă 3,4 %, rămânând doar 0,6 % pentru microelemente.
Efecte asociate aplicării fertilizanților foliari
Fertilizarea foliară în legumicultură este deosebit de eficientă, legumele adeseori cultivându-se în condiții relativ improprii, fie că ne referim la sol, fie la factorii de mediu.
Iată câteva din efectele cele mai semnificative legate de prezența unuia sau altuia din macro sau microelemente, aminoacizi esențiali s.a.
Fosforul
Determină o bună dezvoltare a sistemului radicular, crește timpurietatea, creste numărul de nodozități, crește greutatea medie a bulbilor, favorizează lăstărirea, prelungește vegetația, creşte numărul de flori și % de legare a acestora, scade sensibilitatea plantelor la: Alternaria,Botrytis, Fusarium, Erwinia, Phytophtora. Lipsa fosforului afectează în principal culturile de morcov, ceapă, mazăre, toate legumele timpurii din solarii și din câmp, tomatele, castraveții, spanacul și salata.
Potasiul
Crește fotosinteza și respirația, scade acumularea de hidrați de C solubili și crește conținutul de amidon, scade acumularea de nitrați, de aminoacizi liberi și amide solubile, micșorand atacul unor agenți patogeni și dăunători, crește rezistența la secetă și temperaturi scăzute, crește calitatea nutrițională, tehnologică şi comercială.
Calciul
Sabilizează pereții celulari și membranele plasmatice, reduce incidența putregaiului apical,
reglează permeabilitatea membranelor, asigură extensia celulară, asigură echilibrul acido-bazic și reglează presiunea osmotică, crește rezistența la transport și păstrare, mărește rezistența la agenți patogeni.
Magneziul
Crește acumularea de amidon în semințele de cereale și tuberculi, crește puterea de germinare a semințelor; crește acumularea de zahăr în fructe, legume, struguri și sfeclă, accentuează coacerea uniformă la tomate datorită rolului său în metabolismul energetic, proteic și în special al acizilor nucleici, mărește rezistența plantelor la boli și dăunători.
Borul
Crește numărul de flori și de fructe, crește numărul de flori și de fructe, crește numărul de boabe în păstăi, crește MMB, stimulează absorbția activă îndeosebi a ionilor fosfat, conferă energie plantei, stimulează creșterea sistemului radicular și a vârfurilor plantelor, influențează acumularea amidonului,
creşte calitatea nutrițională a producției.
Manganul
Intensifică sinteza hidraților de carbon, mai ales în rădăcini, favorizează reducerea nitriților și sulfaților, stimulează diviziunea celulară → creşterea, creşte rezistența la îngheț dar și la secetă. Deasemeni, la continutul ridicat de săruri din sol favorizează înflorirea și timpurietatea, reduce pătarea boabelor de fasole, creşte greutatea rădăcinoaselor și reduce formarea rădăcinilor secundare.
Fierul
Stimulează procesele respiratorii, favorizează fixarea N2 la leguminoase, intensifică asimilația clorofiliană, rata fotosintezei, intensifică culoarea frunzelor la salată, spanac, ștevie, măcriș, castraveți, îmbunătățește aroma unor legume -pătrunjel, mărar, leuștean, hrean, îmbunătățește mărimea și calitatea (zaharuri) fructelor și strugurilor.
Aminoacizii
Prolina, Triptofanul, Arginina, Asparagina, Cisteina, Alanina, sunt precursorii multor substanțe bioactive, stimulatoare a metabolismului plantelor, a creșterii și dezvoltării acestora. Rolul lor se manifestă îndeosebi în condiții de stres. Sunt componente sau participă la construcția celor mai multe proteine vegetale care constituie substanțele de bază din nucleele celulare și din protoplasmă și sunt cele mai importante componente vitale ale celulelor.
Bazele fertilizării foliare
Pentru ca fertilzarea foliară să acționeze efectiv, trebuie respectate câteva recomandări.
Pentru a fi eficient și pentru a preveni unele pagube, se recomandă soluții foarte diluate. Uneori 0,5 l până la 1,5 l de îngrășământ pe hectar sunt suficiente pentru a obține răspunsul dorit. Stropiri cu soluții mai concentrate, în special cele care au la bază îngrășăminte cu săruri anorganice, au un potențial real de „ardere” a foliajului plantelor. Acest lucru se constată mai ales în cazul sărurilor clorurate (ca de exemplu clorura de potasiu). pH-ul soluției de stropire trebuie să fie în domeniul slab acid-neutru.
În afara reacției, mai trebuie luate în considerare și alte calități ale apei de stropire.
– claritatea: particule mici nedizolvate pot rapid înfunda duzele, chiar și pe cele mai sofisticate.
– contaminanți chimici și agenți patogeni: unele surse de apă pot fi contaminate și nu trebuie în nici un fel folosite pentru prepararea fertilizantului foliar. Dacă există dubii specifice legate de prezența unor patogeni, atunci apa poate fi tratată efectiv cu puțin peroxid de hidrogen.
– clorul: clorinarea apei elimină bacteriile periculoase, dar în acelașii timp poate distruge și organismele benefice, care pot fi incluse în unele foliare. Se recomandă lăsarea peste noapte a apei într-un rezervor descoperit.
Cel mai bun efect se obține când stropirea foliară se face cu atomizorul.
Stropirea trebuie executată atunci când vântul este minim, mai ales când se folosește atomizorul.
Absorbția crește când stropirea se face și pe partea inferioară a frunzelor. Aici sunt localizate cele mai multe stomate ale plantei.
Temperatura la care se face fertilizarea foliară trebuie să fie de 26-27 °C sau mai puțin. Absorbția la temperaturi ridicate este foarte scăzută deoarece multe stomate sunt închise. Unele din cele mai eficiente stropiri foliare se fac spre seară, sau dimineața după răsărirea soarelui când temperatura este bună și vântul minim.
Absorbția este accentuată când condițiile de mediu sunt umede. Prezența picăturilor de rouă pe frunze facilitează alimentarea foliară. Acest lucru nu este valabil însă atunci când odată cu îngrășământul foliar se aplică și unele fungicide sau insecticide.
Adăugarea unui surfactant la soluție scade tensiunea de suprafață pe frunză și poate crește absorbția.
Manipularea culturilor prin fertilizare foliară
Strategiile de fertilizare pot influența înfloritul, legarea fructelor, mărimea acestora, cantitatea de masă vegetală precum și alte caracteristici ale plantelor. Printr-o alegere atentă a îngrășământului foliar sau a fertilizării faziale, cultivatorul poate „îndruma” planta către o recoltă mai timpurie, o mai bună legare a fructelor, sau dimpotrivă să descurajeze fructificarea – un avantaj când se produc de exemplu legume verzi sau în cazul culturilor furajere.
Mulți cultivatori de legume știu că folosirea unor îngrășăminte foliare cu mult fosfor, azot amoniacal , bor, fier s.a. favorizează legarea fructelor și formarea semințelor, în timp ce fertilizanți foliari cu mult azot nitric, potasiu, calciu, magneziu s.a. determină mărimea și greutatea fructelor. În același timp, fertilizarea foliară ca o practică reală, este cheia finală de a produce un fel de formă de „rezistență indusă” la dăunători și agenți patogeni.
În timp ce aceste cunoștințe dau producătorului mai multe opțiuni manageriale, acesta totuși nu ar trebui să-și asume prea multe atunci când încearcă să manipuleze performanțele culturii. Toate culturile și în special cele horticole au nevoie de diferite cantități de nutrienți atat pentru crestere cat si pentru marimea fructelor pe toata durata sezonului. Imprecizia momentului sau alegerea nepotrivita pot diminua recolta si afecta costurile de productie (Wheeler si Ward, 1998; Andersen, 1992). De aceea, colaborarea cu un specialist in domeniu, creste semnificativ sansa de a manipula o cultură legumicola prin fertilizare foliara.
Fertilizanti foliari avizați în România
În acest moment, pe piața agricolă există o multitudine de fertilizanți foliari, o bună parte dintre aceștia produși în țară, mulți dintre ei gravitând în jurul acelorași formule de genul F-urilor produse la Craiova, dar și formulări noi, complexe, precum și produse importate. Toate aceste îngrășăminte sunt testate în prealabil în rețeaua coordonată de ICPA București și avizate de Comisia Interministerială din cadrul MAPDR.
O gamă largă de formulări
Soluții concentrate de N, P, K, Ca, Mg, S în diferite rapoarte, cu și fără adausuri de Cu, Fe, Mn, şi Zn sub formă chelată, B, Mo, acid aspartic, alanina, arginina, cisteina, prolina, triptofan și alți aminoacizi, acizi organici, vitamine, polizaharide, biostimulatori – auxine, fenilalanine, gibereline, naftenați, guaiacolați, etc.
Fertilizanți foliari cu destinație precisă, pe bază de Ca+N, Ca+N+Mg, S, Fe, Zn, B, Mo, ş.a.
Fertilizanți foliari pe bază de hidrolizate de colagen obținute prin procese de hidroliză chimică şi chimico-enzimatică în condiţii moderate de reacţie a unor subproduse din industria pielăriei.
Fertilizanți foliari pentru culturile ecologice pe bază de extracte de plante, alge marine, minerale, ş.a.
Concluzii
Practica fertilizării foliare scoate în evidență câteva avantaje.
– Se evită imobilizarea îngrășămintelor, fapt care poate avea loc când acestea se introduc în sol.
– Această îngrășare se poate utiliza și la plantele care se seamană în rânduri apropiate sau prin împrăștiere, mai ales în a doua jumătate a perioadei de vegetație, când aplicarea îngrășămintelor prin celelalte metode este practic nerealizabilă.
– Nutriția suplimentară extraradiculară se poate face și atunci când solul este uscat, ca și pe solurile sărăturate, unde aplicarea îngrășămintelor poate mări concentrația soluției solului.
– Se folosesc cantități mai mici de ingrășăminte, ceea ce permite o mai bună aplicare, îndeosebi a îngrășămintelor cu microelemente.
– Se poate realiza nutriția diferențiată în raport cu cerințele plantelor în diferite faze de vegetație.
– Îmbunătățește starea de nutriție a plantelor cultivate pe soluri cu fertilitate redusă.
Fertilizarea foliară este metoda prin care se corectează cel mai rapid o deficiență de nutriție. O dată cu nutriția suplimentară extraradiculară se pot face și unele tratamente de control a agenților patogeni și dăunătorilor, ca de exemplu stropirea contra manei, musculiței albe, etc.
Metoda nutriției suplimentare extraradiculare prezintă importanță pentru culturile de pe solurile reci, din zonele nordice, unde asimilarea azotului și fosforului prin rădăcini este mult stânjenită.
Îngrășarea suplimentară extraradiculară prezintă și unele inconveniente, și anume:
– În cazul lipsei sursei de apă în câmp este necesar transportul unei cantități mari de apă, operaţie rentabilă numai în cazul când se fac și tratamente împotriva diferiților agenți patogeni și dăunători. Pentru exploatațiile mici care beneficiază de sursa proprie de apă la locul culturii, acest aspect dispare.
– În condițiile actuale aplicarea nutriției suplimentare extraradiculare din avion, când se face o pulverizare mai fină și cu un consum mai mic de apă, are însă o bază tehnico-materială restrânsă și depășită pentru a putea fi extinsă. În același timp această metodă crește riscurile legate de mediu.
– Imprecizia momentului sau alegerea nepotrivită a fertilizantului foliar pot diminua recolta și afecta costurile de producție.
